In sfarsit am terminat-o si pe asta. Cartea asta cred ca m-a marcat putin mai mult. Totul incepe odata cu visul unei adolescente de 17 ani, acela de a deveni o mare violoncelista si sa mearga in New York. Vai, Doamne! Totul parea atat de frumos. Avea o familie extraordinara si un iubit fermecator, era desteapta, cuminte si frumoasa. Viata perfecta! Asta pana cand sonata numarul trei pentru violoncel a lui Beethoven anunta sfarsitul. Un accident grav e masina ii distruge viata Miei. Parintii si fratele ei mai mic mor pe loc, iar ea ramane inconstienta timp de mai multe zile. Ei, trupul ei e inconstient. Ea aude si vede tot ce se petrece in spital. Acum, ce poti sa faci? Sa te trezesti inapoi si sa traiesti o viata "normala" sau pur si simplu sa renunti la tot si sa traiesti fericit printre norisori? Da stiu, a doua varianta suna mai bine. Dar ce facem cu cei care inca ne asteapta sa ne trezim din coma asta? Nu-i poti lasa pur si simplu, nu? Ei, aici devine ceva mai complicat. Adica, eu nici macar nu stiu ce as fi putut sa aleg. Nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva. Si totusi, e cat se poate de real. Se poate intampla oricui! Bineinteles, autoarea a dezvaluit alegerea Miei, pe care insa eu nu o sa o dezvalui. Intr-un fel mi-a parut bine, in altul mi-a venit sa plang. Nu judec, pentru ca n-am nici cea mai mica idee de ce as fi ales eu. Asadar, cartea aceasta m-a facut sa ma gandesc ceva mai profund la viata si cred ca am reusit si sa o vad cu altfel de ochi. Cine o prinde in mana, ar face bine sa o citeasca cat mai repede!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu